Google+ Followers

Tuesday, November 18, 2008

Murmur prin sticlă

sunt primitiv, mă cânt simţindu-vă pe voi, umanitarii.
....sunt tivul prim din paginile albe, sunt manualul ce-ţi deschide calea.
mă scoţi din zeciuiala de a fii copil şi plâng când frica iaste dinspre pleoape...
mă dor copitele de-atâta tândăleală, sunt un prost scris, citit cum se cuvine, căci mă cunosc... şi văd că nu îţi vine.
îmi răzuiesc întruna centrul lumii ăste şi mă dedau la lucruri nerostite... îmi prind şi gîndurile mâzgălind pe prispă în triunghiuri aspre, doleanţe-ţi faste.
mă plâng, căci stele-verzi îmi iau iubirea şi o transformă în spoturi de lumină iar dobitocii se holbează-n ele că poa’ le vine şi lor o minune.
eu sunt ce sunt de-aş fii! şi totuşi nu-mi e bine, căci nu-i nevoie-a fii ce îţi doreşti... credinţa nu-i totuna cu iubirea deci termină să crezi în nişte zei.
precum mă ştiu că sufăr ca un ghimpe, mă roade să mă ştiu al nimănui, probabil sunt sihastru eu din fire, sau poate sunt doar hâtru, ce poţi ştii?!
mă ştiu cinstit când se cuvine lumea, sau ce e lumea de-mi trasează drumul?!
"om" suntem toţi cum ştim mai bine dar toţi am fost crescuţi de nişte proşti.
ideile’s de vină când ţi-e bine şi tot tu eşti înfipt când le e greu... daaar! să nu uităm şi cine ne iubeşte când comentăm nimic la glezna broaştei;
când lupul strigă sete de sub tindă primeşte tandru drobul făcut zob.