Wednesday, September 2, 2009

un copac, calator

Hălăduind, îmi cânt perfect în mine-un imn
Pirogravat de ieri prin încăperi
iar azi, pastelat, mă'ntind peste copaci
cu degetele amprentate'n cleiul tău de zei.

Ne durgălim idei prin pajiști iscălite
Bătute'n pas de fulger, risipit pe cale
Aquaplanând cu velele întinse
Prin lacrimi nerostite, strânse cu migală.

Curgând din stropi, mă regăsesc în lume
sub câte-un praf de copt sau aluat ceresc
și desenez cu mare drag eterul
în care plămădesc din nori, odor.

Prin voi trecea un pom cu inima plăpândă
cântând din imnul cel scrisesem ieri
Căci împletea simțiri în nod marinăresc
din cordul prins în tufele'ncâlcite.

02.09.2009

Friday, August 28, 2009

Vă mâzgălesc de pe malul zenitului în care îmi petrec vacanța. Sunt în Viață, în vacanță

„Simt pentru tine şi simt pentru voi, simt... şi pentru mine contează”, aceasta fusese ultima frântura din gândul pe care tocmai eram pe cale să mi'l tatuez.


Luni, de zile întregi creionam, plimbându'mi fiinţa prin diferite lumi paralele-n prejudecăţi în care erai desfiinţat prin nonsens, veghind constant asupra stabilizării fluctuaţiilor unei trăiri de orice fel şi menţinând un flux senzitiv optim pentru a preîntâmpina fisura, infiltrarea sau contaminarea proprie cu florescenţa nevoilor esenţiale în propriul eu interior, încât desfătarea creşterii şi învelirea propriului trup cu petale în armura-mi de granit, putea fi considerată o blasfemie la adresa virginităţii sentimentale. Eu, păstrătorul de sine în diferite sfere aveam tendinţa de a prinde firul sigur şi rece al logicii de normele sociale preînvăţate ca dintr'o biblie mecanică, protejându'mă din calea trăirii şi sărind pe spate în faţa iubirii pe care le suspectam ca posibile cauze în ulceraţiile de cord și de ființă. Totuși, probabil reminiscenţe de pe vremea când citeam biblia povestită copiilor, mă trezeam pe nebănuite, ca Noe iniţiatul, propovăduind despre ceva care, adiind, îmi colora substanța ș'apoi mă înălța în cele mai pure ape ale trăirilor, într'o lume de emoţii, senzaţii, pasiuni, dăruiri şi iubire de tine şi de mine, o lume atât de ... e clipa în care rămân cu capu'n-nori...încât din reverie simţeam cum intram în sevraj; sufăr.

Marți dimineață, ora fixă rămâne în cadranul ceasului meu în timp ce îmi fac jocul de glezne total impersonal prin diferite lumi. Mă uit încă o dată prin culoarea ochilor mei, nu văd nimic, nu simt nimic, totul e exact cum l'am lăsat acum o scurtă perioadă de timp. Cu o mișcare circulară am luat o poziție alfa și cataleptic am început să notez de mână cu un scris ușor rotunjit și cu cerculețe-n diacritice cuvintele pe care singur le compusesem de dimineață :

„M'am săturat să cer, să fug, m'am săturat să plâng în pumni, m'am săturat să cenzurez trăiri şi sentimente, m'am săturat să nu fiu eu în forma ce'mi convine, m'am săturat să cer respect şi dragoste sublimă, eu vreau acum să'mpart ce simt, să îmi trăiesc simţirea, să mă descătuşez iubind în tine pasiunea, să vrei să mă prezinţi : - Un pasionat nebun, aşa îi e iubirea.”

Îmi vine greu să mă las în voia trăirilor ce mi se aştern în mine, îmi vine foarte greu să vin gol în faţa ta şi a voastră, cei mai dragi şi apropiaţi mie care sunteți lume din lumea mea, în care'mi investesc încrederea oarbă şi singurii care mă pot sângera. Tiptil mă-nvăţ răbdarea, îmi tund copacii şi plantez rouă în locurile zgrăbălite, degust în tihnă interioarele voastre fără o ripost'anume, învăţăndu'le şi aranjându-le împreună pe abac. Chiar acum simt cum se împing în ochii mei un ghem de splendide sentimente, toate zimbrite de dorinţa trăirii cu poftă a tuturor emoţiilor ce mi'au cerut apă în miez de geam de atâtea ş-atâtea ori, pe care nu m'am abţinut să le ud. Mă'nchin cu-o eleganță magistrală în faţa omului care cunoaşte puterea adevărului, a curajului de a defila prin faţa tuturora cu sine însuşi în toate formele'i pure, cu ochii dezarmanţi privindu-mi ochii mari în care’şi varsă sincer toată ura, indiferenţa sau iubirea ce mi'o poartă.

Vineri (efectiv o zi în calendar), contemplam norii în care-am pus niscaiva răsaduri în forme sublime când m'am surprins că sunt ghidat din interiorul meu, dându'mi deoparte gândurile tuturor oamenilor să mă pot auzi cântând despre viaţă, ş'am zbughit-o-n vacanţă. Locul de campare în care am ales să mi-o petrec este o vastă lume numită Viaţă. Auzisem că există un ceva anume aici, un je ne sais quoi ca să fiu mai exact, care m-a atras dintotdeauna şi care amplifică orice culoare descoperită în minunăţiile suculente ce le trăieşti cu prietenii, cu tine sau cu mine însumi pe care le poţi gusta şi încerca din abundenţă sub diferite forme. Oricum eu mi’am pus dorinţele şi nevoia de simţire în mine, nu le-am aranjat în oarece mod dimensional ci îs libere pe-acolo, mi-am luat şapca şi ochelarii de soare şi m-am scufundat. Ajuns aici, mireasma tuturor corpurilor dulci m-a învăluit în mângâieri atente în timp ce talpa, cuprinsă în palmele bătrâne ale lumii, era atinsă într-o mişcare atât de caldă încât într-adevăr din ea transpărea toată sinceritatea.

În Viaţă aflasem, din enciclopedia zmeilor şi din pliantele altora, că îmi pot oferi pasiunea, iubirea, tandreţea, gingăşia, şi cu tot respectul am încredere că aceste atracţii de care am nevoie le poţi găsi doar în acest loc. Cu ochii mari de uimire m'am pus să mă plimb, să privesc frunzele cum cresc şi îşi spală ele trupul de petale transformându’se apoi în libelule cu inimi din schweitzer prin care te priveam pe tine. Atingeam din pură plăcere lingvistică intrările din gândurile voastre, călătoream cu imaginarii mei pe care’i desăvârşeam continuu folosind impresionismul şi dadaismul ca forme de deplasare şi savuram pe îndelete emoţiile trăite între celule când se lingeau pe buze.

De când colind întreaga Viaţă în propria’mi vacanţă, m-am destins spre tot simţindu-vă cum daţi cu putere, cu dragoste, cu pasiune în mine şi râd de fericire, mă las purtat spre culmile tactile, gustând în drumul meu orgasmul sub o umbreluţă cu înghiţituri mici şi plescăind subtil în mii de înţelesuri, juisând prin ochii mei în tine sunetul empatic al fiecărei iubiri trăite cu voi, cu mine într’un climax desăvârşit, complet deschis, desprins din lumea mea, zăcând în diferite poziţii, contemplu toată liniştea care se-ntâmplă în mine.



De pe mirobolantul zenit al trăirilor mele, vă transmit sărutări dragi pe guriţele voastre mici,

Al vostru sincer,

Sebastian L.Ciorba.



13.08.2009

Sunday, August 2, 2009

și te iubesc atât de ...cel mai mult de necuprins și încă un pic



8 mai 2009-creația și dedicația tatălui meu pentru mama
Tata, cel de la care am invatat răbdarea...

"Atât,(și de la capăt)
Mă-ntreb, cum au trecut?
Aceste zile multe,
încerc acum, alene
Să mă dezmeticesc,
Din multele cuvinte,
Ce-mi trec acum prin minte,
Aleg azi, pentru tine,
Un simplu MULȚUMESC.
Privind cu nostalgie,
La cele ce-au trecut,
Atât la fapte bune,
Cât și ce n-am făcut,
Mă-ntorc cu gândul iară,
La ziua de-nceput,
Acum, la ceas de seară
Salut tot ce-a trecut.
Și pentru că speranța
E ultima ce moare,
Aștept cu nerăbdare
Și partea următoare.
Alăturea de tine,
Și de copii mei,
Să fiu la rău și bine
Cu dragostea dintâi."

Gestul lui m'a impresionat, sincer, căci îl știam un om închis în sentimente si'acum îl văd atâta de deschis. El, cel pe care îl stimez, iubesc și respect.

Thursday, May 21, 2009

Nuri

Privesc limbi gustandu'se la soare, guri imbratisate in stransori perfecte, maini ce ating cu patos dorinte presarate si'n toate sunt un pic din eu, dar... sunt si limbi ce'si trec o viata cat toate secundele aceleasi ore intr'o singura gura cugetand la fiecare reflexie, cuta si nuanta a Preainaltului Cer Palatin, Loja Maretului Neinfricat Omulet, si alte gustacee. Sunt buze din care fara voie iti vine sa te infrupti efectiv si sunt nuri cu aceiasi pasenta. Alaturi simt uneori o nevoie incredibila de nuri. Indescriptibil. Imprescriptibil. Incurabil. Tamaduitor.
Imi vine sa ma agat de ei si sa atarn la soare, sa'mi hranesc papilele zimbrite si sa ma las plimbat de fiecare nur venit din Cerul Palatin. Ma las atins de lume si ea ma inconjoara, sa ii degust esenta muritoare, ma las plimbat de soaptele din palma, ma scurg in exterior in vasul ce primeste...
De unde esti si unde mergi? Si cand treci ma iei in drumul tau si poate asa descopar drumul meu ?
Se poate sa ne trecem viata impreuna in deplina armonie cu noi insine? Sa stim cand unuia ii vine greu si sa'l imbratisam pana trecem, fiecare pe rand sau deodata. Mi'ar place sa'mi gasesc o baza, alpina sau cocheta, sa inot in parcul fericirii mele, sa ma transcolorez in curcubeu, sa simt trairea mea.Te doresc sa te simt, sa te traiesc, sa stiu alege, spre binele suprem.
Trimis prin eter de pe a mea MuraNeagra

Friday, March 27, 2009

Arborele din timp


Ştiu, timpul îmi curge în palma stângă şi eu îl privesc din colţul ochiului, de parcă aş sta la pândă să îl surprind iar el, uimit, s-ar furişa prin iarbă să mă înhaţe de gleznă ca şi cum, dacă l'aş privi din colţul unei case, ar trece altfel, sau din colţul copacului la care ne dădeam întâlnire, până am început să ne dăm iubire şi mai apoi, eu şi tu, ne'am strâns laolaltă, şi asta, în perioada când timpul îmi curgea în mâna stângă, când eu îl priveam cu întreaga suprafaţă a irisului, ca şi cum aş fi putut să mă umplu de tot acel timp plăcut petrecut împreună, iar tu te desprindeai din timpul tău şi mi'l dăruiai mie şi eu îţi ofeream sufletul meu scos din clepsidră, tocmai în timpul care îmi curgea pe mâna stângă, simţind iubirea cum îmi intra în capilare şi se stabilea în fiecare por, oferind flori trecătorilor privirii mele şi iubire tuturor celorlalţi asceţi dintre mine şi tine, căci perioadele infinite, când sufletul se scufunda în tine, erau pline de arzătoare bunătate şi împăcată uşurare iar eu şi sufletul meu, meditând intens la aceste clipe, rememoram trăirile orgasmice ale atingerii anumitor culori cu pămătuful din păr de cârtiţă ancestrală, desenând ortofotoplanuri din conştiinţa universală, pe suprafeţe aproape perfecte, din care copacul existenţial îşi extrăgea, prin fiecare rădăcină, culoarea care îi definea clipa preferată a trăirilor atemporale pe care le depozita în câte o frunză, căci din acest motiv, pe timpul toamnei, coroana acestuia prezintă o multitudine de nuanţe şi care, într'un fel aparte, trădează fiecare simţire retrăită, de arbore şi om, în momentele de împărtăşire reciprocă sub coroană sau uneori chiar din interiorul acesteia, de pe crengi, dintre frunze, cu gura plină de gânduri, şi sufletul înfrunzit de nuanţele extrase din fracţiunile de timp care se scurg în propria mea mână stângă şi care totuşi trec la fel de frumos şi liniştit ca şi atunci când priveam timpul cu coada ochiului pe când se strecura cu o peyote în colţul gurii să mă surprindă privindul trecând, însă el ar fi trecut la fel şi tu treci şi noaptea se apune. Buna dimineata dragostea mea.

Friday, March 6, 2009

Perpetuum hominem

Mă sunt perpetuat mereu în spaţiul dintre noi şi muritori.
Mă simt ucis de mii de suliţi, de trăiri.
Îmi simt uscat un suflet, cărturar în acvaducte,
Îmi sunt chiar propriul eu, muiat în ochii tăi, sub coviltir.

Iubesc cu dăinuire, fiinţa’ţi infinită în fiecare clipă a unei secunde trecânde.
Dansez în microcosmos, trăirile divine
Omagiul meu e-n tine, Amin, mon’amon ra.