Google+ Followers

Friday, March 27, 2009

Arborele din timp


Ştiu, timpul îmi curge în palma stângă şi eu îl privesc din colţul ochiului, de parcă aş sta la pândă să îl surprind iar el, uimit, s-ar furişa prin iarbă să mă înhaţe de gleznă ca şi cum, dacă l'aş privi din colţul unei case, ar trece altfel, sau din colţul copacului la care ne dădeam întâlnire, până am început să ne dăm iubire şi mai apoi, eu şi tu, ne'am strâns laolaltă, şi asta, în perioada când timpul îmi curgea în mâna stângă, când eu îl priveam cu întreaga suprafaţă a irisului, ca şi cum aş fi putut să mă umplu de tot acel timp plăcut petrecut împreună, iar tu te desprindeai din timpul tău şi mi'l dăruiai mie şi eu îţi ofeream sufletul meu scos din clepsidră, tocmai în timpul care îmi curgea pe mâna stângă, simţind iubirea cum îmi intra în capilare şi se stabilea în fiecare por, oferind flori trecătorilor privirii mele şi iubire tuturor celorlalţi asceţi dintre mine şi tine, căci perioadele infinite, când sufletul se scufunda în tine, erau pline de arzătoare bunătate şi împăcată uşurare iar eu şi sufletul meu, meditând intens la aceste clipe, rememoram trăirile orgasmice ale atingerii anumitor culori cu pămătuful din păr de cârtiţă ancestrală, desenând ortofotoplanuri din conştiinţa universală, pe suprafeţe aproape perfecte, din care copacul existenţial îşi extrăgea, prin fiecare rădăcină, culoarea care îi definea clipa preferată a trăirilor atemporale pe care le depozita în câte o frunză, căci din acest motiv, pe timpul toamnei, coroana acestuia prezintă o multitudine de nuanţe şi care, într'un fel aparte, trădează fiecare simţire retrăită, de arbore şi om, în momentele de împărtăşire reciprocă sub coroană sau uneori chiar din interiorul acesteia, de pe crengi, dintre frunze, cu gura plină de gânduri, şi sufletul înfrunzit de nuanţele extrase din fracţiunile de timp care se scurg în propria mea mână stângă şi care totuşi trec la fel de frumos şi liniştit ca şi atunci când priveam timpul cu coada ochiului pe când se strecura cu o peyote în colţul gurii să mă surprindă privindul trecând, însă el ar fi trecut la fel şi tu treci şi noaptea se apune. Buna dimineata dragostea mea.

Friday, March 6, 2009

Perpetuum hominem

Mă sunt perpetuat mereu în spaţiul dintre noi şi muritori.
Mă simt ucis de mii de suliţi, de trăiri.
Îmi simt uscat un suflet, cărturar în acvaducte,
Îmi sunt chiar propriul eu, muiat în ochii tăi, sub coviltir.

Iubesc cu dăinuire, fiinţa’ţi infinită în fiecare clipă a unei secunde trecânde.
Dansez în microcosmos, trăirile divine
Omagiul meu e-n tine, Amin, mon’amon ra.