Tuesday, January 29, 2013

un om in vis

eu sunt un om
un vis in sufletul cuiva
ori sunt doar eu, visand 

Wednesday, January 23, 2013

În lumea palmei mele


 M.V.- Curcubeului,
Fetitei mele
                                                                                                                           


Pășești rapid în lumea palmei mele,
Cu tălpi nesigure la răsărit,
Privindu'mă în ochii tăi cerești,
Cum te ridic spre-albastrul infinit...
Și râzi, c'o bucurie roză-cristalină
Puerizând o lume'nțepenită...

Tu, suflete aerisite ai umplut
Pășind blajin, cu pașii de copil
Spre sufletele prinse în clepsidră 
Ca lumea asta toată să învețe
Despre taina din privire...
Despre cum să mângâi floarea
Sau să guști o pietricică,
Să răstorni concepte clare
Și să îți continui calea.

Minuni, învăț cu tine să descopăr
Și razele de soare'mi par iar colorate,
Și fiecare frunză-aud cum înverzește
În clipa următoare a poposirii tale.

Îmi ești, doar de la genunchi în jos,
Dar mă privești din stele de iubire,
Când mă'ntind să te aduc la piept
Iar tu te-arunci în brațe'mi de iubire.
Și de picior mă prinzi, cu mâinile'amândouă
Și râzi cu'ntregul suflet de copil
Când ciufulești o lume învățată
...și râzi, fără să știi cum ai creat tu stele.

În palma ta, ușor mă strângi de-un deget... iar eu continui să'mi păstrez lucirea, mulțumesc