sacra deus laudamus

Mi-e o poftă a-ți degusta papile îndrăznețe, să le alint prin mângâieri latine și să-ți colind prin cavități orgasme, senzații rupte din tenebrul soare, să te cuprind în brațele-mi flămânde de frământări benigne și să te strâng la piept când te sărut pe limbă ș-apoi încet mă las spre gâtul de dorințe, din care-ți mușc pe plac râvnirea ce-i în mine, căci te doresc flămând și mă perind într-una pe-ntreaga ta ființă, ce o dezmierd din gură, iar palmele cuprinse parcă de frenezie te caută-ncontinuu peste a tale-ți mândre ce le astâmpăr tandru cu degete încinse pe care le-ntărâți prin finele atingeri ce ne-nfioară nouă întregul patrimoniu când te descânt în talpă și vintrea-ți fermecată de simt acel cutremur ce ne promite-o lume ce o pătrund cu tine apoi până la genune din care sorb cu sete o sfântă liturghie când îngerii aclamă ce am depus în tine.

Despre iubire si alti monstrii

demult eu scriu din mine, părți ce mă descriu
pe care le atârn, trunchiat, pe un postav,
clipind fără-ncetare la clipa ce-o să vie
mergând ca un școlar la seminar.
și nu demult am învățat iubirea
citind din beci un vechi abecedar
pe care mi l-ai dăruit tu mie
pe când un orb străjer, eram de gardă mie.
am învățat să cresc și să-mi ascult ființa
ce mi-a adus în suflet o lume de lumină
și astfel m-am văzut orbecăind în mine
privind în Braille o lume plină de simțire.
ai buchisit cu mine litere de-o șchioapă
picurând iubire în a mea cerneală
și-ai stat să mă veghezi, cu inima deschisă
când mi-am scris iubirea direct pe propriul cord.
am învățat să cred în dragostea reală
și să-nțeleg iubirea cât e de minunată
să mă deschid cu totul lăsând-o să trăiască,
în fiecare clipă când mă gândesc la tine.

iubeste

iubeste cum iti este firea, fara limite sau pret, iubeste liber si cu daruire, iubeste... ea iti e menirea. Iubirea nu e egoista, te deschide cum nici nu gandesti, iti da trairi amplificate de te crezi un semizeu; simti cum nu ai comparatii, simti puterea absoluta sa te descatusezi iubitei, sa ii spui atat de tandru : te iubesc, esti visul meu. Iubirea-ti lumineaza chipul si iti da puteri nebune, esti ca un erou din basme ce isi da suflarea toata sa te stie fericita chiar de poate e in van, caci iubirea-i absoluta, ea exista prin ea insasi, nu iubesti sa astepti rasplata, tocmai ca-i deja in tine. Iubirea este insasi viata si o daruiesti constant caci simti impilnirea-n tine sa iubesti neconditionat. Stii ...? iubind oferi cat nu ai reusit vreodata, tu iubesti fiinta-ntreaga, caci ea e perfecta asa si doar ea mai poate creste si-nflorii cu tine langa, caci a iubii este o arta, este pura creatiune.
Iubeste din intregul sufletul ... restul sunt nevoi fugare, inventate, scuze sa ne dedicam noi noua dorinte false, efemere....scuzam prin frica de durere, falsa daca stai sa te gandesti... caci iubirea-ti da in tine cheia, unei fericiri ceresti, cum descria si lumea Maia.

Nastem vise

bine ai venit cu mine, tu fiinta nestemata
printre drumurile catre ape... admiram valuri in zare.

am iesit noi doi in lume fara de inchinaciune
si calcam spre visul nostru cel avem de nu-stiu-unde
caci cu tine imi pare viata o poveste reusita
esti femeia ce-am desprins-o dintre visele nebune.

cu tine am creat o plaja sa ne punem casa bine
sa ne linistim in voie, strans imbratisati si tantrici
sa ne fugarim pe plaja si sa inotam besmetici
goi prin valurile calde sub un san de luna plina.

pe nisip ne-ntindem trupul si le mangaiem in voie
cu suflarea intre-taiata si cu inima batanda
caci din ochi iti sorb trairea ce o ai cand esti cu mine
pune-mi mana ta in palma, traiesc la nesfarsit iubirea.

cand te vad privind la mine, jucausa, zambitoare
imi topesti inima toata... haide sa cream o lume,
ce o crestem cum stim mai bine si sa-i daruim un nume
sa ne bucuram in voie de visul ce l-am pus in lume.

"un horsic atat de mic facea baie-ntr-un ibric"

in suflet mi te-ai scurs, ca si o floare,
rosie cu trup de mac,
si te iubesc atat de tare,
floare gingasa in trup.
mai ieri si azi si in continuu eu recit cu glas domol,
acele versuri pentru mine
ce le-ai prins in cordul meu...
e ca si crezul, pentru altii
doar ca-l cant in demisol
intalnindu-ma cu tine
in pauzele-n care dorm.
pe tine te-am pictat prin vise
si iti cerneam scrisori aievea
desi nu iti stiam de nume
chip sau alt aspect ceresc
dar cu fiecare strop din tine
am realizat ca-mi esti
cea careia-i scriam din mine
trairi ce nu-si aveau subiect.

un copac, calator

Hălăduind, îmi cânt perfect în mine-un imn
Pirogravat de ieri prin încăperi
iar azi, pastelat, mă'ntind peste copaci
cu degetele amprentate'n cleiul tău de zei.

Ne durgălim idei prin pajiști iscălite
Bătute'n pas de fulger, risipit pe cale
Aquaplanând cu velele întinse
Prin lacrimi nerostite, strânse cu migală.

Curgând din stropi, mă regăsesc în lume
sub câte-un praf de copt sau aluat ceresc
și desenez cu mare drag eterul
în care plămădesc din nori, odor.

Prin voi trecea un pom cu inima plăpândă
cântând din imnul cel scrisesem ieri
Căci împletea simțiri în nod marinăresc
din cordul prins în tufele'ncâlcite.

02.09.2009

Vă mâzgălesc de pe malul zenitului în care îmi petrec vacanța. Sunt în Viață, în vacanță

„Simt pentru tine şi simt pentru voi, simt... şi pentru mine contează”, aceasta fusese ultima frântura din gândul pe care tocmai eram pe cale să mi'l tatuez.


Luni, de zile întregi creionam, plimbându'mi fiinţa prin diferite lumi paralele-n prejudecăţi în care erai desfiinţat prin nonsens, veghind constant asupra stabilizării fluctuaţiilor unei trăiri de orice fel şi menţinând un flux senzitiv optim pentru a preîntâmpina fisura, infiltrarea sau contaminarea proprie cu florescenţa nevoilor esenţiale în propriul eu interior, încât desfătarea creşterii şi învelirea propriului trup cu petale în armura-mi de granit, putea fi considerată o blasfemie la adresa virginităţii sentimentale. Eu, păstrătorul de sine în diferite sfere aveam tendinţa de a prinde firul sigur şi rece al logicii de normele sociale preînvăţate ca dintr'o biblie mecanică, protejându'mă din calea trăirii şi sărind pe spate în faţa iubirii pe care le suspectam ca posibile cauze în ulceraţiile de cord și de ființă. Totuși, probabil reminiscenţe de pe vremea când citeam biblia povestită copiilor, mă trezeam pe nebănuite, ca Noe iniţiatul, propovăduind despre ceva care, adiind, îmi colora substanța ș'apoi mă înălța în cele mai pure ape ale trăirilor, într'o lume de emoţii, senzaţii, pasiuni, dăruiri şi iubire de tine şi de mine, o lume atât de ... e clipa în care rămân cu capu'n-nori...încât din reverie simţeam cum intram în sevraj; sufăr.

Marți dimineață, ora fixă rămâne în cadranul ceasului meu în timp ce îmi fac jocul de glezne total impersonal prin diferite lumi. Mă uit încă o dată prin culoarea ochilor mei, nu văd nimic, nu simt nimic, totul e exact cum l'am lăsat acum o scurtă perioadă de timp. Cu o mișcare circulară am luat o poziție alfa și cataleptic am început să notez de mână cu un scris ușor rotunjit și cu cerculețe-n diacritice cuvintele pe care singur le compusesem de dimineață :

„M'am săturat să cer, să fug, m'am săturat să plâng în pumni, m'am săturat să cenzurez trăiri şi sentimente, m'am săturat să nu fiu eu în forma ce'mi convine, m'am săturat să cer respect şi dragoste sublimă, eu vreau acum să'mpart ce simt, să îmi trăiesc simţirea, să mă descătuşez iubind în tine pasiunea, să vrei să mă prezinţi : - Un pasionat nebun, aşa îi e iubirea.”

Îmi vine greu să mă las în voia trăirilor ce mi se aştern în mine, îmi vine foarte greu să vin gol în faţa ta şi a voastră, cei mai dragi şi apropiaţi mie care sunteți lume din lumea mea, în care'mi investesc încrederea oarbă şi singurii care mă pot sângera. Tiptil mă-nvăţ răbdarea, îmi tund copacii şi plantez rouă în locurile zgrăbălite, degust în tihnă interioarele voastre fără o ripost'anume, învăţăndu'le şi aranjându-le împreună pe abac. Chiar acum simt cum se împing în ochii mei un ghem de splendide sentimente, toate zimbrite de dorinţa trăirii cu poftă a tuturor emoţiilor ce mi'au cerut apă în miez de geam de atâtea ş-atâtea ori, pe care nu m'am abţinut să le ud. Mă'nchin cu-o eleganță magistrală în faţa omului care cunoaşte puterea adevărului, a curajului de a defila prin faţa tuturora cu sine însuşi în toate formele'i pure, cu ochii dezarmanţi privindu-mi ochii mari în care’şi varsă sincer toată ura, indiferenţa sau iubirea ce mi'o poartă.

Vineri (efectiv o zi în calendar), contemplam norii în care-am pus niscaiva răsaduri în forme sublime când m'am surprins că sunt ghidat din interiorul meu, dându'mi deoparte gândurile tuturor oamenilor să mă pot auzi cântând despre viaţă, ş'am zbughit-o-n vacanţă. Locul de campare în care am ales să mi-o petrec este o vastă lume numită Viaţă. Auzisem că există un ceva anume aici, un je ne sais quoi ca să fiu mai exact, care m-a atras dintotdeauna şi care amplifică orice culoare descoperită în minunăţiile suculente ce le trăieşti cu prietenii, cu tine sau cu mine însumi pe care le poţi gusta şi încerca din abundenţă sub diferite forme. Oricum eu mi’am pus dorinţele şi nevoia de simţire în mine, nu le-am aranjat în oarece mod dimensional ci îs libere pe-acolo, mi-am luat şapca şi ochelarii de soare şi m-am scufundat. Ajuns aici, mireasma tuturor corpurilor dulci m-a învăluit în mângâieri atente în timp ce talpa, cuprinsă în palmele bătrâne ale lumii, era atinsă într-o mişcare atât de caldă încât într-adevăr din ea transpărea toată sinceritatea.

În Viaţă aflasem, din enciclopedia zmeilor şi din pliantele altora, că îmi pot oferi pasiunea, iubirea, tandreţea, gingăşia, şi cu tot respectul am încredere că aceste atracţii de care am nevoie le poţi găsi doar în acest loc. Cu ochii mari de uimire m'am pus să mă plimb, să privesc frunzele cum cresc şi îşi spală ele trupul de petale transformându’se apoi în libelule cu inimi din schweitzer prin care te priveam pe tine. Atingeam din pură plăcere lingvistică intrările din gândurile voastre, călătoream cu imaginarii mei pe care’i desăvârşeam continuu folosind impresionismul şi dadaismul ca forme de deplasare şi savuram pe îndelete emoţiile trăite între celule când se lingeau pe buze.

De când colind întreaga Viaţă în propria’mi vacanţă, m-am destins spre tot simţindu-vă cum daţi cu putere, cu dragoste, cu pasiune în mine şi râd de fericire, mă las purtat spre culmile tactile, gustând în drumul meu orgasmul sub o umbreluţă cu înghiţituri mici şi plescăind subtil în mii de înţelesuri, juisând prin ochii mei în tine sunetul empatic al fiecărei iubiri trăite cu voi, cu mine într’un climax desăvârşit, complet deschis, desprins din lumea mea, zăcând în diferite poziţii, contemplu toată liniştea care se-ntâmplă în mine.



De pe mirobolantul zenit al trăirilor mele, vă transmit sărutări dragi pe guriţele voastre mici,

Al vostru sincer,

Sebastian L.Ciorba.



13.08.2009

și te iubesc atât de ...cel mai mult de necuprins și încă un pic

8 mai 2009-creația și dedicația tatălui meu pentru mama
Tata, cel de la care am invatat răbdarea...

"Atât,(și de la capăt)
Mă-ntreb, cum au trecut?
Aceste zile multe,
încerc acum, alene
Să mă dezmeticesc,
Din multele cuvinte,
Ce-mi trec acum prin minte,
Aleg azi, pentru tine,
Un simplu MULȚUMESC.
Privind cu nostalgie,
La cele ce-au trecut,
Atât la fapte bune,
Cât și ce n-am făcut,
Mă-ntorc cu gândul iară,
La ziua de-nceput,
Acum, la ceas de seară
Salut tot ce-a trecut.
Și pentru că speranța
E ultima ce moare,
Aștept cu nerăbdare
Și partea următoare.
Alăturea de tine,
Și de copii mei,
Să fiu la rău și bine
Cu dragostea dintâi."

Gestul lui m'a impresionat, sincer, căci îl știam un om închis în sentimente si'acum îl văd atâta de deschis. El, cel pe care îl stimez, iubesc și respect.

Nuri

Privesc limbi gustandu'se la soare, guri imbratisate in stransori perfecte, maini ce ating cu patos dorinte presarate si'n toate sunt un pic din eu, dar... sunt si limbi ce'si trec o viata cat toate secundele aceleasi ore intr'o singura gura cugetand la fiecare reflexie, cuta si nuanta a Preainaltului Cer Palatin, Loja Maretului Neinfricat Omulet, si alte gustacee. Sunt buze din care fara voie iti vine sa te infrupti efectiv si sunt nuri cu aceiasi pasenta. Alaturi simt uneori o nevoie incredibila de nuri. Indescriptibil. Imprescriptibil. Incurabil. Tamaduitor.
Imi vine sa ma agat de ei si sa atarn la soare, sa'mi hranesc papilele zimbrite si sa ma las plimbat de fiecare nur venit din Cerul Palatin. Ma las atins de lume si ea ma inconjoara, sa ii degust esenta muritoare, ma las plimbat de soaptele din palma, ma scurg in exterior in vasul ce primeste...
De unde esti si unde mergi? Si cand treci ma iei in drumul tau si poate asa descopar drumul meu ?
Se poate sa ne trecem viata impreuna in deplina armonie cu noi insine? Sa stim cand unuia ii vine greu si sa'l imbratisam pana trecem, fiecare pe rand sau deodata. Mi'ar place sa'mi gasesc o baza, alpina sau cocheta, sa inot in parcul fericirii mele, sa ma transcolorez in curcubeu, sa simt trairea mea.Te doresc sa te simt, sa te traiesc, sa stiu alege, spre binele suprem.
Trimis prin eter de pe a mea MuraNeagra

Arborele din timp

Ştiu, timpul îmi curge în palma stângă şi eu îl privesc din colţul ochiului, de parcă aş sta la pândă să îl surprind iar el, uimit, s-ar furişa prin iarbă să mă înhaţe de gleznă ca şi cum, dacă l'aş privi din colţul unei case, ar trece altfel, sau din colţul copacului la care ne dădeam întâlnire, până am început să ne dăm iubire şi mai apoi, eu şi tu, ne'am strâns laolaltă, şi asta, în perioada când timpul îmi curgea în mâna stângă, când eu îl priveam cu întreaga suprafaţă a irisului, ca şi cum aş fi putut să mă umplu de tot acel timp plăcut petrecut împreună, iar tu te desprindeai din timpul tău şi mi'l dăruiai mie şi eu îţi ofeream sufletul meu scos din clepsidră, tocmai în timpul care îmi curgea pe mâna stângă, simţind iubirea cum îmi intra în capilare şi se stabilea în fiecare por, oferind flori trecătorilor privirii mele şi iubire tuturor celorlalţi asceţi dintre mine şi tine, căci perioadele infinite, când sufletul se scufunda în tine, erau pline de arzătoare bunătate şi împăcată uşurare iar eu şi sufletul meu, meditând intens la aceste clipe, rememoram trăirile orgasmice ale atingerii anumitor culori cu pămătuful din păr de cârtiţă ancestrală, desenând ortofotoplanuri din conştiinţa universală, pe suprafeţe aproape perfecte, din care copacul existenţial îşi extrăgea, prin fiecare rădăcină, culoarea care îi definea clipa preferată a trăirilor atemporale pe care le depozita în câte o frunză, căci din acest motiv, pe timpul toamnei, coroana acestuia prezintă o multitudine de nuanţe şi care, într'un fel aparte, trădează fiecare simţire retrăită, de arbore şi om, în momentele de împărtăşire reciprocă sub coroană sau uneori chiar din interiorul acesteia, de pe crengi, dintre frunze, cu gura plină de gânduri, şi sufletul înfrunzit de nuanţele extrase din fracţiunile de timp care se scurg în propria mea mână stângă şi care totuşi trec la fel de frumos şi liniştit ca şi atunci când priveam timpul cu coada ochiului pe când se strecura cu o peyote în colţul gurii să mă surprindă privindul trecând, însă el ar fi trecut la fel şi tu treci şi noaptea se apune. Buna dimineata dragostea mea.

Perpetuum hominem

Mă sunt perpetuat mereu în spaţiul dintre noi şi muritori.
Mă simt ucis de mii de suliţi, de trăiri.
Îmi simt uscat un suflet, cărturar în acvaducte,
Îmi sunt chiar propriul eu, muiat în ochii tăi, sub coviltir.

Iubesc cu dăinuire, fiinţa’ţi infinită în fiecare clipă a unei secunde trecânde.
Dansez în microcosmos, trăirile divine
Omagiul meu e-n tine, Amin, mon’amon ra.

Murmur prin sticlă

sunt primitiv, mă cânt simţindu-vă pe voi, umanitarii.
....sunt tivul prim din paginile albe, sunt manualul ce-ţi deschide calea.
mă scoţi din zeciuiala de a fii copil şi plâng când frica iaste dinspre pleoape...
mă dor copitele de-atâta tândăleală, sunt un prost scris, citit cum se cuvine, căci mă cunosc... şi văd că nu îţi vine.
îmi răzuiesc întruna centrul lumii ăste şi mă dedau la lucruri nerostite... îmi prind şi gîndurile mâzgălind pe prispă în triunghiuri aspre, doleanţe-ţi faste.
mă plâng, căci stele-verzi îmi iau iubirea şi o transformă în spoturi de lumină iar dobitocii se holbează-n ele că poa’ le vine şi lor o minune.
eu sunt ce sunt de-aş fii! şi totuşi nu-mi e bine, căci nu-i nevoie-a fii ce îţi doreşti... credinţa nu-i totuna cu iubirea deci termină să crezi în nişte zei.
precum mă ştiu că sufăr ca un ghimpe, mă roade să mă ştiu al nimănui, probabil sunt sihastru eu din fire, sau poate sunt doar hâtru, ce poţi ştii?!
mă ştiu cinstit când se cuvine lumea, sau ce e lumea de-mi trasează drumul?!
"om" suntem toţi cum ştim mai bine dar toţi am fost crescuţi de nişte proşti.
ideile’s de vină când ţi-e bine şi tot tu eşti înfipt când le e greu... daaar! să nu uităm şi cine ne iubeşte când comentăm nimic la glezna broaştei;
când lupul strigă sete de sub tindă primeşte tandru drobul făcut zob.

Pleosc

Am plâns. Nu ştiu câţi au plâns dar eu sigur am. Uneori îl iau cu mine şi îi arăt lumea din ochii mei, care se durgăleşte prin mine şi în faţa mea, neclar, aşa cum se vede imaginea reflectată într’un lac pe care s’au trasat cercuri concentrice. L’am numit Pleosc din cauză că are darul de a lăsa urme ude, calde şi aromate când te atinge. Am observat într’o "bună zi", nu ştiu pe unde era "mama zi" în momentul acela dar e mai bine aşa căci altfel poate nu observam, că Pleosc are culori diferite; mi’a stat mintea’n loc când am văzut asta, credeam că i s-a întamplat ceva; câteodată aşa de repede şi le schimbă încât nici nu mai ştiu ce culoare avea la început sau ce culoare are acum, ca şi cum te’ai uita printr’un strop într’o lume exterioară pictată de Dali cu mâna lui Da Vinci. În schimb Pleosc îşi păstrează aroma de fiecare dată…măcar atât. Are aroma primăverii; e ca atunci când visezi într’o noapte geroasă de iarnă că eşti învelit într’un material de primăvară de prima mână…mmmm parcă îi şi simt aroma cum se rostogoleşte pe obrajii arşi de soarele fericirii şi cum fiecare por gustă cu nesaţ esenţa mea personală transfigurată; şi apropo’ este secretă, ludică şi extreme de pasională.

În general e destul de liniştit, stă cuibărit în sinea lui, îşi găseşte tot felul de unghere pe care să le exploreze, să le tapiţeze cu pulbere de quartz negru şi uneori, destul de rar cu jad. Pleosc, uneori, se mai şi pierde, aşa e de prins în ceea ce meştereşte, şi îl simt cum panicat, prins în corzi…nu ştiu de ce am spus corzi când eu personal am doar un cord, îmi zgâlţâie pieptul şi năduşind priveşte prin ochii mei lumea, revărsându’mi în priviri substanţa alchimică prelucrată la nesfârşit din eon.

Sunt momente în care am nevoie să mă asculte iar el e de negăsit, nu dă nici un semn că m’ar auzi chemându’l şi atunci intru după el să îl caut, iar el mă ciufuleşte de fericire, mă învăluie, îmi sărută ochii şi obrajii, îmi ia sufletul în palmă şi îmi desenează în şoaptă o lume fantasmatică încât simt fiecare atingere pe care am trăit’o, o simt în piept, în gât, în gură.

Atunci îl las să se joace cu lobul urechii până o colorează cum vrea el.

Am plâns. Îl cheamă Pleosc şi uneori ne amestecăm unul cu altul.