Wednesday, August 1, 2007

Pleosc

Am plâns. Nu ştiu câţi au plâns dar eu sigur am. Uneori îl iau cu mine şi îi arăt lumea din ochii mei, care se durgăleşte prin mine şi în faţa mea, neclar, aşa cum se vede imaginea reflectată într’un lac pe care s’au trasat cercuri concentrice. L’am numit Pleosc din cauză că are darul de a lăsa urme ude, calde şi aromate când te atinge. Am observat într’o "bună zi", nu ştiu pe unde era "mama zi" în momentul acela dar e mai bine aşa căci altfel poate nu observam, că Pleosc are culori diferite; mi’a stat mintea’n loc când am văzut asta, credeam că i s-a întamplat ceva; câteodată aşa de repede şi le schimbă încât nici nu mai ştiu ce culoare avea la început sau ce culoare are acum, ca şi cum te’ai uita printr’un strop într’o lume exterioară pictată de Dali cu mâna lui Da Vinci. În schimb Pleosc îşi păstrează aroma de fiecare dată…măcar atât. Are aroma primăverii; e ca atunci când visezi într’o noapte geroasă de iarnă că eşti învelit într’un material de primăvară de prima mână…mmmm parcă îi şi simt aroma cum se rostogoleşte pe obrajii arşi de soarele fericirii şi cum fiecare por gustă cu nesaţ esenţa mea personală transfigurată; şi apropo’ este secretă, ludică şi extreme de pasională.

În general e destul de liniştit, stă cuibărit în sinea lui, îşi găseşte tot felul de unghere pe care să le exploreze, să le tapiţeze cu pulbere de quartz negru şi uneori, destul de rar cu jad. Pleosc, uneori, se mai şi pierde, aşa e de prins în ceea ce meştereşte, şi îl simt cum panicat, prins în corzi…nu ştiu de ce am spus corzi când eu personal am doar un cord, îmi zgâlţâie pieptul şi năduşind priveşte prin ochii mei lumea, revărsându’mi în priviri substanţa alchimică prelucrată la nesfârşit din eon.

Sunt momente în care am nevoie să mă asculte iar el e de negăsit, nu dă nici un semn că m’ar auzi chemându’l şi atunci intru după el să îl caut, iar el mă ciufuleşte de fericire, mă învăluie, îmi sărută ochii şi obrajii, îmi ia sufletul în palmă şi îmi desenează în şoaptă o lume fantasmatică încât simt fiecare atingere pe care am trăit’o, o simt în piept, în gât, în gură.

Atunci îl las să se joace cu lobul urechii până o colorează cum vrea el.

Am plâns. Îl cheamă Pleosc şi uneori ne amestecăm unul cu altul.

No comments: