Tuesday, February 15, 2011

Getica

Să plâng, să plâng,să plâng îmi vine
Ş-acum mai simt un gol în mine.
Un gol plin de cenuşă sfântă
Cenuşă de dorinţe plină.

Trecutul, trecutul, trecutul mă cheamă
Să lupt, să nu stau ca o stană.
Să lupt pentru străbunii mei
Străbuni ce-au fost de-a dreptul zei.

Un gând, un gând, un gând îmi spune
Să nu renunţ la dac, la nume.
Căci mulţi sunt cei care ne-ngroapă
Şi-s mulţi care de-abia aşteaptă.

Prin sânge, prin sânge, prin sânge şi flăcări
Trecut-au dacii toţi alături.
Aud în mine glasul lor
Glasul cel răzbunător

5 comments:

Cristian Lisandru said...

Poeziile în care ne plângem istoria şi cerem revenirea la normalitate sunt din ce în ce mai puţine în lumea de azi. Iar despre daci se vorbeşte din ce în ce mai puţin, din nefericire...

Unknown said...

Si e nevoie sa constientizam trecutul nostru, samburele din care am crescut

mos teaca said...

Un frumos si necesar indemn spre normalitate a societatii "nebune" in care traim. Trecutul ne ajuta sa traim normal in prezent si sa privim optimisti in viitor.

Unknown said...

Sandy sa sti ca ai dreptate. gandul optimist catre viitor este gata setat :D

O zi tare faina sa ai

violette said...

Frumos...si foarte profund...
pacat ca din ce in ce mai putini isi aduc aminte de trecut si mai ales de istorie!!!