Călătoream şi ieri prin spaţiile dintre voi şi noi cu gura plină de căpşuni. Erau atât de zemoase şi aromate că îmi lăsa gura apă, deşi nu mai avea unde se scurge; ma intalneam cu tot felul de fiinte prin aceste locuri, care se strecurau din noi; si din voi de fapt. Imi placea foarte mult exuberanta unora si simteam ca fac parte din mine, cu toate gandurile care le brazdau simtirea, precum o grebla isi lasa dintii in nisip. Bine ...si atmosfera si spatiul sunt de’a dreptul pur si simplu senzoriale, o lume fantastica isi deschide poarta si ne inglobeaza, colorand fiecare simt in albastrul zenit, verde brotacel sau floare de portocal copt. Ma plimbam cu gura plina de capsiuni, imi cautam cubul de zahar maro, stiam ca e in buzunar pe undeva, cand mi’a intrat o coarda in gura. Vroia senzatia ce ti’o ofera o capsuna pistruiata, iar mie intotdeauna imi raman ceva pistrui pe limba iar acum ai ramas si tu...Universul interior se schimba la fiecare clipire, dar mireasma noastra ramane, hranind cu pofta plamanii olfactivi, dependenti de alura psiho-energo-sexuala a complemetului, plimbandu-ne in visul nostru senzorial cu mantaua sufletului falfaind, rasfatata in atingeri iminente.
- Auzi, dar cordul nu este cumva perechea corzii?!
- Stiam ca fetele poarta cordelute.
- Sau coarda este perechea siretului...nu mai stiu.
Le’am impartit, eu le culegeam, ea le presa, zeama se prelingea printre degete, era un terci sub talpa, cu zahar de trestie, si le mancam cu aceeasi gura. Dupa ce ne’am imbuibat gura cu capsiuni, mi’am pus ochelarii de soare si ne’am plimbat creanga. La glezna ierbii am intalnit un pictor ce picta din suflet. Şi avea de unde, har domnului, erau multe in jurul lui, de nuanţe diferite, oferindu’si materia sa impregneze lumea, multimea, femeia. Picta cu degetele. Din tine a pictat un vis, după ce m’am dat de trei ori peste cap ca sa certific ca sunt eu. Am luat pânza, căci era chiar visul meu, i’am mulţumit si mi’am luat inorogul ce râdea năuc, cu gura pana la urechi, uitându’se la mine cum o indesam sub camasa. Mi’am si notat dupa ureche norocul ce a dat peste mine, nu numai ca mi’am vazut visul cu ochii, ca l’am atins chiar, si l’am luat cu mine, l’am furat. Oare chiar mi’am furat visul prin nerabdarea cu care am revarsat dorinta în pocalul care’mi absorbea setea? Trebuia sa’l fi privit in ochi, in amandoi ochii si sa’i spun :
- Uita’te in ochii mei. Asta sunt eu. Impreuna putem face un colaj si sa desenam pe astfalt ce am visat asta noapte, sa strigam cat ne tine gura Dublu keeeeems...
O dată când m’am uitat prin ochii lui în oglindă m’am trezit colindand lumea cu eul meu in alta forma. Cred ca era din cauza ploii cu care coboram din cand in cand. Posibil sa fie de data trecuta cand m’am suit in busuioc sau cand aruncam cu frunze de rozmarin in multime. Lasam inorogul sa se ascunda in imensitatea acestui spatiu, ne jucam si’l cautam in fiecare dintre voi. Cand am trecut pe langa data trecuta mi’am prins coarda’ntre forma cuvintelor rostite si m’am oprit. Era aici, am pipait cu privirea imprejur, am sorbit siropul din apa in care fusese amestecat si am scos limba. Daca era aici stiam ca nu va rezista enormei tentatii, nu se va putea abtine si va reactiona.
- Considera ca ti’am scos limba, nu m’am putut abtine sa nu iti spun Mă bucur că n’ai încetat să mă cauţi, credeam că mă strigai cu foşnetul copacilor ce îmi purtau numele prin schimbul de frunze ce’l practicau între ei şi noi şi eu nu auzeam din cauză că eram cu gura plină iar tu vei trece căutând în alţii reflexia propriilor tăi ochi. Azi nu ţi’a trecut.
- Începe tu, că vin şi eu.
No comments:
Post a Comment