Vaznesitul soimanei

Era 5.03 a.m. şi culegeam câteva fire de raze cristalizate din care mai tarziu aveam să împletesc hamacul pe care vom pluti prin imaginile ce le’am pictat ieri. Nu mai aveam mult de împletit, însă mai erau pânze goale ce aşteptau atingerea noastra. M’am cuibarit la loc pe cearsaf, ţi’am adiat mugurii, ţi’am atins pleoapele în timp ce’ţi absorbeam răsuflarea. Un vârtej aromat a înflorit între noi, ce cristaliza razele lumii, preluând o parte infimă din luminiscenţa ce se revărsa din tine când te trezeai, pentru a amplifica răsăritul. Ne aşteptau.

Terasa.

Am scurs cafeaua în scoici şi am ieşit pe terasă. Floarea dimineţii tocmai se deschise şi am aşezat cafeaua împreună cu miezul de stea pe ea. Simţeam oceanul cum se infiltra în nări in timp ce inmuiam linistit miezul in cafea. Priveam urma caldă, impregnată în aşternut, din care se strecura gustul somnului matinal.

Când ai păşit pe terasă, briza ţi’a umflat capotul din petale de mac, ai strâns puţin din pleoape şi ai privit în zare; părul tău ciufulit dădea de furcă razelor ce se pierdeau în el. Timpul tocmai se încadrase într’o ramă neagră semimată, pe care aveam să o atârn deseară de colţul unei Luni.

Limpeai cafeaua cu limba mea, conversând tactil prin zenit, împărtăşind dorinţele între noi.

- Bună dimineaţa, şturlubaticul meu!.

- Neaţa, splendidă minune întortocheată.

- Mmm...vom umple azi clepsidra...

- Vom încălzi un pic oceanul, haide...vom zburda azi prin nisip.

Plaja.

Plaja şuşotea, şoptea, ne aştepta să o mângâiem cu tălpile noastre şi să intrăm în apă. Vroia să fie atinsă, să fie simţită....iar noi o iubeam si o simţeam cum pulsa sub mângâierea tălpilor desenand urmele trecerii noastre. Sufletele ni se jucau în nisip, în timp ce noi plămădeam increatul; coloram gândul. Ne scurgeam unul în altul în perindări, variam în colţurile globului, ne completam în suflare.

Oceanul în care ne bălăceam purta pe creastă acel sedum ce îl trăiam, adăpând copacii ce hrăneau himerele bipede încastrate în piedestale predatate. Şi înverzeau cu frunzele de mirt ce au crescut din pieptul lor de zale.

- Hai să ne întindem un timp. Uite...acolo, la umbra.

Ne’am tolănit în hamac. Am adunat umbra ce plana din laur, am îndesat-o sub cap şi’am colindat în visare.

Dupamiază ne’am îndreptat înspre bungalow’ul pe care l’am imaginat de atâtea ori; după ce am intrat ne’am întins pe jos, în formă de T.

Era santal încins în aer şi presărate boabe de piper pe jos. Erau coapte, calde şi le simţeai gustul cu pielea. Când te întorceai pe o parte simţeai cum se desprindeau de tine. În fundal se auzea muzica universului şi câteva acorduri dintr’o opera hindusă. Dintr’un vas de piele, cu ulei de migdal, îţi luai o frunză de mentă şi o presai pe limbă. De sus se prelingeau, pe trupurile noastre de acaju, stropi de salvie. Ne îmbăiam în baiţ si ne contemplam privirile ce fuzionau lasciv. Era o nebunie curată.

- Mmm...îţi simt aroma cu menta şi migdal.

Luntrea..

În luntrea împinsă peste val, ne retrăgeam spre înnoptare. Cerul se nopta lejer, primid în el doi licurici. Am pregătit în vasul palid de coral usor scobit, cocos dizolvat în lapte. Sorbeam din el cu înghiţituri domoale, îmbibându’mi gura cu saliva ta.

- Îţi desfătat buricul heleşteu, mă însăilez prin degetele tălpii tale să’ţi sprijin mersul spre zenit, mă durgălesc în curba şoldului tău, să nu trecem spre nadir şi am să te’nvelesc cu mine toată s’alunecăm în asfinţit.

- Vreau să mă ţii în braţe.

- Deseară lumea va dormi.